„And the seas are full of water
That stops by the shore
Just like the riches of grandeur
That never reach the poor
And let the clouds fill with thunderous applause
And let lightning be the veins
And fill the sky
With all that they can drop
When it’s time
To make a change”
Am primit o invitație. Scria „vă așteptăm cu drag”.
Nehotărâtă. Să merg, sau nu…
Am plecat. Lume destul de multă.
Și amestecată. Medici, actori, oameni de radio și televiziune. Și eu, pe acolo.
Nu vreau să remarc cine completa sala.
Pentru mine și omul care curăță rigola este important. O sală obișnuită, sigur, nu eram la operă. Deși o cunosc pe Simona Vintilă, de fiecare dată mă uimește. Nu sunt o sensibilă. De data asta m-a surprins faptul că Blessed m-a emoționat. O piesă despre boala Alzheimer.
Nu am rămas la bufet. Afară ploua mărunt. Am hotărât să merg prin ploaie. Să cuget. Despre ce ?
Despre pierderea identității, despre faptul că în seara asta am înțeles că viața este frumoasă dacă nu ai pierdut ceva de preț. Identitatea.
Am zâmbit către Univers, orașul era destul de pustiu. Pentru prima dată eram eu ! Singură, fără prieteni într-o seară cu picuri mărunțit de ploaie, în orașul adormit…eu am ales să-mi păstrez rațiunea …
După 20 de ani de activitate, Societatea Română Alzheimer Filiala Timișoara, a oferit un spectacol motivațional, pentru felul în care trebuie să înțelegem că viața este un dar…
Mulțumesc dr. Aurora Heim, o prietenă cu mult suflet !
” Se mai întâmplă să ne îndrăgostim de un fenomen al naturii. Byron a mângâiat un fulger, Li Po a îmbrățișat oglindirea lunii în apă, Shelley a adormit printre valuri, iar Empedocle s-a îmbătat cu lavă (…) .
Frumusețea ploii stă în caracterul ei imprevizibil. De fiecare dată atingerea ei mă surprinde…”
Martin Page
Imagine : Google
…și plouă în oglinzi ciudate.
„Să spui că îți place ploaia înseamnă să te recunoști diferit. „
Și da, îmi place ploaia !
În sfârșit de aprilie.
Imagine : Google
Publicat de pe WordPress pentru Android
Să crezi în frumusețe, să asculți șoaptele spiridușilor, să transformi nimicul în orice….
” Un copil poate oricând să-l învețe pe un adult, trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. ”
Paulo Coelho
Publicat de pe WordPress pentru Android
Acuma se mai întâmplă să nu am nici cea mai vagă idee, despre ce aș dori să scriu și eu despre primăvară….
Aaaaaaahsaaa 🙂
Lipsă totală de inspirație, că tot citind pe ici pe colo, am hotărât, io nu scriu !
No sigur, știu și io că e primăvara, da dacă n-am, n-am și gata (sigur n-am inspirație, restu’ toate sunt la locu’ lor).
Bineeee !
Atunci m-a apucat cititu compunerilor, alea pe care le scriam și io când era obligatoriu.
Și am dat iama prin compuneri…
Nu vă spun unde, nici cine. Da mie mi-a plăcut ! Că no, și io cine știe ce tâmpenii oi fi scris. Știu doar că pentru „porundel” am primit bătaie …cu pernuțe aruncate, altfel nu ajungeau.
No…
” E o zi de primavara. O adiere de vint a adus mirosul florilor de primavara. Copacii inmuguritii sia deschis aripile roz cu alb ca sa poata zbura…
Pasarile au venit pe la noi….pasari de tot felul…flori de toate culorile…
Primavara e spectaculoasa in felul ei…”
Eh, asta a fost tot. Bine că am reușit și io să scriu despre. Acuma sincer, mie îmi place „compunerea”.
Inocența !
…în primăvara.
Publicat de pe WordPress pentru Android
Dacă a fost liniștită toată ziua, am bănuit că spre seară Miriam se va „răzvrăti” într-un fel specific ei.
Am ieșit pe terasă sa privesc apusul care acoperea muntele.
Aduceam în minte cântecele bunicii, îmi răsunau ca un murmur obosit și trist.
Nu am priceput niciodată ce anume murmura ușor …
Miriam a apărut în liniștea șoaptelor din amintirile mele. Ținea cu grijă în mâini globul cu îngeraș. Trebuia sa-mi imaginez că în mod sigur dorește să „discutăm”, era noul ei mod de abordare.
– Miriam, e răcoare !
– Și dacă e, tu de ce „stați” ?
– Cine , Miriam ? Sunt doar eu…poate ai dorit să spui „stai”, nu ?
– Nuuu, stai de vorbă cu muntele, te-am urmărit din ușă…
Am remarcat aceeași privire plină de taina, ochii ei mari, căprui ascundeau parcă misterele universului.
– De ce ai adus globul ?
Fără să-mi răspundă s-a așezat lângă mine și a rămas tăcută o vreme.
Am privit-o îndelung, era ciudat cât de mult semăna cu mine.
– Miruna, unde este gândul ?
No, mai întrebări filosofice îmi trebuiau, aproape că nici eu nu știam.
Am privit globul așezat pe măsuța de lemn.
– Acolo, în globul de sticlă…
M-a privit mirată, sigur nu se aștepta la un răspuns atât de nepotrivit.
– Miruna ! Eu sunt mică, vreau să-mi spui adevărul, de ce mă „aduci în erori” ?
Sigur, vina îmi aparține. Îi citeam adeseori, reținea expresii și le aducea în conversații. Am zâmbit.
– Vezi, râzi de mine, poți să te gândești la ce aș vrea să te întreb ?
Fără să aștepte răspunsul, m-a întrebat șoptit, cu glasul aproape pierdut în interiorul sufletului dacă o mai „păstrez”. Era pentru prima dată când mă intreba așa ceva. Am tăcut.
– Miruna, știu eu unde este gândul, e în munte ! Acolo adună oamenii gânduri și le iau înapoi când au nevoie de liniște.
Am aprobat-o în grabă, de teamă să nu îi vină în minte și alte întrebări inspirate de liniștea serii și a tainicului munte…
Am rămas tăcută și tristă privind către un alt gând…Miriam, adevărul despre Miriam.
” Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâșie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. „
_ Mihail Drumes
Publicat de pe WordPress pentru Android
Maria 