Trece prin fata mea un cortegiu de personaje mascate in zambete strambe si false. Am devenit precauta, treaza intr-o realitate in care oamenii mereu doresc cu inversunare impliniri de tot felul.
Viata pura nu poate fi captata in imagini si cuvinte. Am ales sa fiu singura intre astre pentru ca doar in imensitatea stelara ma regasesc.Acolo exista copilul vlastar, inocent calatorind intr-un echilibru sigur printre ape,paduri,pasari,spargand invelisul pamantului.Am continuat zborul pierzand in drumul meu cate o pana,o aripa…pana am dvenit doar un fulg alb catre Calea Lactee.Imensitatea drumului strabatut fara aripi printre astre imi acorda dreptul sa visez copilul din mine. Imbratisez de acolo pamantul si uit de existenta oamenilor cu masca.
Si eu am o masca.
O pierd in zborul infint.
Dimineata …da, dimineata imi gasesc masca , o asez cu grija pe chipul (ne)pamantean si cobor lin spre realitate…
Sunt oameni care in noapte viseaza,iubesc in versuri cu intensitate (si asta ma amuza :)) ,au trairi pe care nu le inteleg..nu,nu judec pe nimeni,doar ca eu nu fac parte din lumea lor….poate asa isi implinesc destinul dorit.Cine stie ?
Eu vreau si sunt in noapte doar „copilul astral” cu parfum de crin alb aparuta din padurea cu ferigi salbatice…
Privesc cu ochii plecati spre iarba cautand printre firele de iarba fragi,fragii de padure.Undeva jos in campie bunicii adunau fanul uscat.
Maria 