” Nu găsești diamante în depozite, arbori de santal aliniați, lei în turmă și oameni sfinți în mulțime. ”
Suntem martorii propriei noastre cunoașteri. Observăm adevărul filtrat, și în contextul personal devine fantezie.
Inconștiență derivată din miracolul vizual.
Mediocritate umană în măreția Universului, care ne îngăduie existența.
Publicat de pe WordPress pentru Android
Îmi ascund lacrimi printre fulgii deși, rătăcitori și încerc sa mă împart intre două lumi.
E greu să decid când voi avea puterea să uit. Timp ascuns în lespezile unor morminte tăcute. Trebuie să-mi accept menirea.Ceva se prăbușește în calea mea, aproape inconștient în drumul presărat cu umbre a căror intensitate devine aproape insuportabila uneori.Poate așa plătesc prețul unor bucurii trecute.
Am încercat un echilibru între zilele trecute și cele viitoare. Nu știu, este un echilibru delicat, ca un balans între noapte și zi.
Ce aș putea să vă povestesc ?
Poate doar că a mai trecut un an, că pe tacutele morminte las să cadă o lacrimă și plec prin ninsoarea deasă cu zâmbetul încremenit pe buze.
Privesc cu ochii scăldați de lacrimi spre o altă noapte. Știu !
Acum sunt între cer și pământ, ziua sau ora când voi ajunge sub lespedea rece, va fi momentul în care nu vor mai exista lacrimile.
Tristețe blânda, introspecție către necunoscut…
Publicat de pe WordPress pentru Android
Cred ca este minunata si in Habanera
Publicat de pe WordPress pentru Android
Publicat de pe WordPress pentru Android
În liniștea iernii, citeam așezată în fotoliul bunicii pagini îngălbenite de vreme din Faraonul lui Boreslaw Prus, lângă șemineul care insufletea tablourile cu imagini din alte vremi.
Miriam a năvălit în cameră cu genele albe, brumate de gerul de afară.
– Miruna, e friiig !
Ne-am împletit mâinile, erau înfrigurate. – De ce nu zâmbești ? Tu zâmbești mereu.
Nu știam ce sa-i răspund. În jurul meu totul era trist.Masa ovală, fotoliile cu tapiseria în culorile toamnei, tablourile a căror poveste nu o mai știam.
– Miriam, mi-e teamă să nu pierd amintiri !
Am coborât sa aduc ceaiul nostru preferat. O combinație de arome ușor înțepătoare de ghimbir, coji de lamai, portocale și frunzulițe de rozmarin.
Miriam îmbrăcată în halatul meu albastru cu fulgi de nea, privea ghemuita pe un fotoliu la ninsoarea deasa. Am avut sentimentul ciudat că eu sunt acolo. Eu sunt Miriam. Si-a întors privirea întrebătoare către mine.
– Miruna, de ce ninge ?
– Pai…e iarna.
– De unde vin fulgii ?
– Din nori, Miriam. Se formează din vaporii de apă, care se transforma în gheață în interiorul norilor.
– Și de ce nu le place să rămână acolo ?
Era prea mult. Am aruncat cartea pe fotoliu.
– Nu știu, Miriam !!!
M-a privit tristă. Am coborât sa aduc lemne.Ningea cu fulgi mari.
Am rămas surprinsă. În cameră zăcea pe un fotoliu un vraf prăfuit de cărți iar Miriam dispăruse. Era un obicei să facă asta.
Am început să o caut. Știa asta.
Am găsit-o destul de repede. Îi ghiceam căutările.
– Miriam de ce stai singură pe frigul ăsta în parc ?
– Mi-e frică să nu pierd amintiri, Miruna ! Vreau si eu amintiri.
Nu am nici o îndoială, Miriam îmi citește gândurile….
Publicat de pe WordPress pentru Android
Publicat de pe WordPress pentru Android
Maria 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.