Iarna…

           Decembrie ! Frunze căzute, raze piezișe strecurate printre crengi obosite de tristeți, năluciri, pleoape stinse, noiembrie,năluciri, vise fără sens…O scenă pustie peste care a căzut cortina. Am visat noapte de noapte, file de calendar – noiembrie rupte,sfâșiate. Și a sosit, știa că o aștept, redându-mi zâmbetul !  Iarna !

Publicitate

Scorpions – Wind Of Change”

Fragment de vis

   Posibil să fiu fragment din alt trecut , cu o aripă neagră agățată strâmb, căutând mereu în noaptea cu străluciri stelare aripa pierdută, sfâșiată de ramuri uscate, uitată poate pe o bancă în parcul cu alei obosite de pași rătăciți . Privesc cu nepăsare imaginea unei crengi negre, agățată ca semn al unui destin de astrul nopții . Nepăsare și atât . Mă descompun în fragmente de amintiri , cu iluzia că vreodată le voi găsi aruncate într-un cufăr prăfuit. Ucid cu nepăsare ultima imagine reflectată în oglinda acoperită de giulgiu.     Sunt stăpâna nepăsării, în anotimpul cu ploi care sfâșie imagini funebre .

Foto : Google

Din întuneric, o voce caldă mă trezește din uitare..Dinu ! – Ai uitat că sunt mereu aici ?

L-am privit, era trist, mi-a atins ochii și mi-a șoptit ceva cunoscut_ ” Oamenii se împart în două categorii : cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să -l caute.”

Emil Cioran .

Dinu …

Requiem in November

 Am sufletul „funerar veșmânt „, nu mă mai întreb de ce noiembrie mă duce mereu la Bacovia . Astăzi a fost Bacovia ,  în tot și în toate . Suflet gol, copacii triști m-au privit  cu frunze uscate , plutind trist în bătaia vântului . 

Pribeag în noiembrie , mi-aş dori să fiu vânt , să înțeleg vuietul lui . Nu, nu e durere, e o tristețe pe care nu pot, cred că nici nu doresc să o alung. Apasă cu duritate pe tot trupul meu înghețat . Mă privesc în vitrinele nepăsătoare , văd doar un chip cenușiu , etern rătăcitor . Simt stropii ploii alunecând pe fața fără urme de viață .  Am pierdut zâmbetul . Nici nu îl vreau . Când se va sfârși noiembrie , îmi voi îmbrăca veșmânt alb și mă voi prăbuși în nori de zăpadă..să uit. Sunt doar un suflet fără noiembrie , un suflet înghețat în lacrimi transformate în ace de gheață , dure .. Cui îi pasă ? Mie nu, ar trebui să întreb Universul de ce m-a trimis aici în noiembrie . Nu mai vreau răspuns . Am rămas o vreme cu privirea agățată în mișcarea tristă a unei frunze, pe care vântul o arunca în zbor trist către pământ . 

  Am fost cândva un copil fericit .