„Coldplay – Miracles (Official Music Video)”

Rădăcini …

  Mary mă aștepta în fața Operei. Era necesară întâlnirea , la ora asta este deja în avion . Ne-am așezat la o masă și am planificat în detaliu plecare mea. M-a privit puțin tristă , și -ar fi dorit să plecăm împreună .

Locuiește în Barcelona de 15 ani, vizitele mele acolo au fost mereu în fugă . De data asta e vorba de altceva ,  sunt multe aspecte de lămurit, avem nevoie de timp.

– Copilu’, evident tu știi, mai am puțin timp , tu trebuie să conștientizezi că trebuie să mă completezi. Am rămas cu timpul în toamna asta, nu știu când …

Am privit -o cu durere. E singurul suflet în care mă regăsesc. Dacă toamna asta mă rupe de prezența ei, rămân poate doar către o iarnă, în care poate doar Dinu mai are puterea să mă facă să uit. Știe să mă oprească, o face într-un mod ciudat, îmi povestește despre nopți cu spiriduși căutători de comori ascunse în suflete .

O ascult pe Mary cu atenție, încerc să strecor în minte fiecare detaliu .

– Aș relua Dostoievski și Tolstoi , dar nu am timp . Cred că o carte trebuie să te facă mai bun, sau mai empatic față de suferințele semenilor. Sigur, există o estetică a sufletului , trebuie aflată, tu știi asta, ți-am mai spus asta .

A  deschis o carte în care de obicei avea câteva foi cu notițe,și -mi citește _ „A-i  studia pe L.Tolstoi și pe Dostoievski înseamnă a dezlega taina lui Pușkin în noua poezie rusă.” Știam ce dorește. Mary e scriitoare, deși scrie în franceză nu mai există timp pentru traducerea textelor. Cineva, undeva, i-a limitat timpul. Brusc a schimbat discuția, mi-a amintit de livada dăruită de familia noastră mănăstirii Sfânta Ana , acolo unul din merii plantați de tatăl meu are rădăcinile uscate, dar ca un miracol , lângă o rădăcină tristă a răsărit un vlăstar .

– Copilu’, e o formă a continuității sufletelor părinților . Să-l duci pe Dinu să vadă. Unchiul a sădit acolo pomii, a fost darul lui făcut pământului, la nașterea ta.

S-a înserat, Dinu a apărut..Am îmbratisat-o cu durere … Sigur , sper să nu fie ultimul drum spre Barcelona .

– Ai privirea înghețată, ce se  întâmplă ?

În drum spre casă, în mașină , Dinu mă privea îngrijorat .

Cioburi de sticlă îmi picurau din ochi , lacrimi cu duritatea acelor de sticlă spartă …

Mary !

Dinu…necunoscut ?  Zâmbesc trist, îi simt privirea …

 

Imagine_ Google

Dacă aș fi noapte…

„Nu sunt poet, nici nu știu dacă aș îndrăzni să scriu o poveste, sunt doar omul care zboară deasupra norilor.

Îți spun doar că ….

Dacă aș fi noapte, te-aş înveli în straie de stele, dacă aș fi vânt aş pluti ușor ca un cânt celest în jurul tău, aș alunga toate amintirile tale cu stropi de ploaie, dacă aș fi astrul nopții, te-aş cuprinde în strălucirea lui…

Atunci poate, aș aduna în mâini tremurânde sufletul tău încătușat în amintiri trecute, de teamă să nu-l pierd…

Te-am așteptat, te voi aștepta…

Nu ai înțeles că ochii mei au culoarea universului? Este universul pe care -l prețuiești. Ești gândul meu când zbor, și când văd zorii…

Mă întorc în curând, și te voi înveli cu albastrul ochilor mei,să nu te pierd în alte anotimpuri… „

Dinu

Am citit-o ca pe o poveste sosită dintr-o stea. Am privit cerul în noapte, undeva sus, printre stele, clipeau luminile unui avion. Atunci mi-am amintit unde l-am văzut zambindu-mi prima dată…

Dinu..mi-e dor de aripi !

Necunoscut în noapte…

„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă !”_ Nichita Stănescu

Sunt imagini, vise care mor în toamnă.

   Compasiune, descompunere, uitare… În culorile frunzelor , se oglindesc florile adormite ale verii. Uitare. Nici acum nu știu concret ce aș dori să uit. Aș dori să spun că știu, deși nu doresc. Să nu mai fie noiembrie umbrit de fața mea palidă, un noiembrie în care am paşit tristă, un noiembrie de care mi-e teamă. Am fost un chip care călătoream cu fața palidă, cu sufletul îmbălsămat în negru… drumul lung către gropi negre, reci, morminte, îngeri, chipuri inerte… Noiembrie se configurează în alt plan, trist, obosit în amintiri care nu au puterea să pășească spre uitare. Uitare ? Frunze uscate, mototolite în galben, zboară în vântul cu foșnet oftat. Copaci gri, vitrine cu botine, pălării, umbrele, stropi de ploaie mărunți cu sclipiri diamantine, picurând pe vitrine fumurii. E ora 23, și acustica clopotelor sună clar în noapte… Se spune că e bine să asculți ciudata simfonie a vieții, să zâmbești chiar și distorsiunilor ivite în cale, e ușor ?, e greu ? Nu știu. În absența luminii se aprind lumânări, am șoptit către copacii întunecați….

– Te-am căutat ! Cu cine povestești în  șoaptă ?

   A trecut ceva timp de când nu l-am văzut. Cu părul negru răvășit de vânt, chipul cu ochii albaștrii, m-a privit zâmbind. Mi-a ridicat umbrela căzută lângă copacul gri și i-am simțit mâna caldă pe fața plină de picurii ploii. Frumos, nici înger , nici demon. Am îndrăznit să-i spun.

– Nu ești nici înger, nici demon, nu-i așa ?

– Sunt ce alegi tu să fiu, pot fi prezentul care îți cere să uiți. Îți amintești ? Ultima dată am urmărit pașii tăi în august, în timp te-am pierdut. Atunci am numit întâlnirea miracol, acum trebuie să înțelegi că este realitate. De ce alergi mereu către noiembrie-amintire ? Tenebrele nu ajută.

   L-am privit curioasă printre stropii de ploaie, am înțeles atunci intensitatea privirii… Mi-a prins mâna cu blândețe și am paşit în noapte, ascultând șoaptele frunzelor triste. A început să-mi vorbească încet, cuvintele aveau o magie neașteptată…. Mi-a atins ușor încheietura mâinii și a zâmbit.

– E…târziu, am spus repede, încercând să alung ceva care seamăna a bucurie.

– Târziu ? Nu, abia acum este inceputul unui miracol. Te-am regăsit. Îți ascult vocea, o simt în interiorul meu, tu ești sensul căutărilor mele, nu mă poți opri, nu poți opri bucuria…

   Ce toamnă…

 

Despre…fashion!

„Moda nu este despre etichete.Nu este pentru branduri. Este altceva care vine din interiorul tău.”

Ralph Lauren