Mă închin zorilor cu gene amorțite de somnul nopții …
Florilor răsărite din culorile curcubeului.
Mă închin astrelor apuse în mistere…
Pământului Paradis,Universului strălucire…
Închinare lui Phoebus – Apollo, cel cu divina liră.
Nectarului din cupele Hebei !
….unui „Demon din trecut ” !
„Nu-i da poetului crezare..” _ Lermontov
Mențiune _ textul nu este o dedicație, prin urmare orice presupunere este iluzorie.
Mulțumesc pentru înțelegere! 😊
Deșertăciune…
E frig, e martie și e frig. Preotul spune ceva despre calendarul după vechiul rit. Se pare că suntem inca în februarie, asta am înțeles.
Înțeleg…”și iarăși m-am uitat la morminte și am văzut oase goale și am zis:oare, cine este împăratul sau ostașul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul..”
Păcătosul, sună ca un ecou…
Plec de lângă mormânt, e frig și vântul răstoarnă flori stinse și ele de trecerea timpului. Pe o bancă un bătrân mă privește trist, e privirea unui sceptic aflat pe banca bătrâneții. Îl privesc , pe fața pământie ochii par aburiți de frig, de amintiri…
Amintiri….
Privesc cu uimire un mormânt fără cruce, anul nașterii :1829 decedată în _ …., a fost uitată în veșnicie.
Veșnicie….
Vântul bate cu nepăsare peste lespezi marmorate unde dorm orbite goale, goale de lumină.
Lumină….
E frig în martie, și vântul trece peste veacuri ascunse în morminte.
Deșertăciune….”vanitas vanitatum et omnia vanitos….”(Ecleziastul)
Privesc cerul pustiu de soare și zâmbesc, eu vreau să trăiesc cu bucurie chiar dacă e martie și vântul bate. Acum știu ca nu sunt pulbere de stele, nici fir de nisip, sunt un suflet…
Suflet 🙂
Foto_MaRia
si zambesc catre viata ! 🙂
Maria 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.