Necunoscut în noapte…


2016-09-02-22.57.06.jpg.jpg„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă !”_ Nichita Stănescu

 

araoimi

Sunt imagini, vise care mor în toamnă.

Compasiune, descompunere, uitare… În culorile frunzelor , se oglindesc florile adormite ale verii. Uitare. Nici acum nu știu concret ce aș dori să uit. Aș dori să spun că știu, deși nu doresc. Să nu mai fie noiembrie umbrit de fața mea palidă, un noiembrie în care am paşit tristă, un noiembrie de care mi-e teamă. Am fost un chip care călătoream cu fața palidă, cu sufletul îmbălsămat în negru… drumul lung către gropi negre, reci, morminte, îngeri, chipuri inerte… Noiembrie se configurează în alt plan, trist, obosit în amintiri care nu au puterea să pășească spre uitare. Uitare ? Frunze uscate, mototolite în galben, zboară în vântul cu foșnet oftat. Copaci gri, vitrine cu botine, pălării, umbrele, stropi de ploaie mărunți cu sclipiri diamantine, picurând pe vitrine fumurii. E ora 23, și acustica clopotelor sună clar în noapte… Se spune că e bine să asculți ciudata simfonie a vieții, să zâmbești chiar și distorsiunilor ivite în cale, e ușor ?, e greu ? Nu știu. În absența luminii se aprind lumânări, am șoptit către copacii întunecați….

– Te-am căutat ! Cu cine povestești în  șoaptă ?

A trecut ceva timp de când nu l-am văzut. Cu părul negru răvășit de vânt, chipul cu ochii albaștrii, m-a privit zâmbind. Mi-a ridicat umbrela căzută lângă copacul gri și i-am simțit mâna caldă pe fața plină de picurii ploii. Frumos, nici înger , nici demon. Am îndrăznit să-i spun.

– Nu ești nici înger, nici demon, nu-i așa ?

– Sunt ce alegi tu să fiu, pot fi prezentul care îți cere să uiți. Îți amintești ? Ultima dată am urmărit pașii tăi în august, în timp te-am pierdut. Atunci am numit întâlnirea miracol, acum trebuie să înțelegi că este realitate. De ce alergi mereu către noiembrie-amintire ? Tenebrele nu ajută.

L-am privit curioasă printre stropii de ploaie, am înțeles atunci intensitatea privirii… Mi-a prins mâna cu blândețe și am paşit în noapte, ascultând șoaptele frunzelor triste. A început să-mi vorbească încet, cuvintele aveau o magie neașteptată…. Mi-a atins ușor încheietura mâinii și a zâmbit.

– E…târziu, am spus repede, încercând să alung ceva care seamăna a bucurie.

– Târziu ? Nu, abia acum este inceputul unui miracol. Te-am regăsit. Îți ascult vocea, o simt în interiorul meu, tu ești sensul căutărilor mele, nu mă poți opri, nu poți opri bucuria…

Ce toamnă…

 

Anunțuri

Autor: Maria

...sunt gând, pot fi culoare, sunt clipă, pot fi fulg de nea, sunt rațiune, pot fi ploaie de vară, sunt tot ce Universul a imprimat în toată structura mea umană...

13 gânduri despre „Necunoscut în noapte…”

  1. Hm! Complicat. Nu cred, de fapt sunt sigur, ca n-am simtit vreodata atit de complicat. Indragostit am fost, chiar peste poate, dupa cum am povestit, dar chiar nu mi-au trecut prin minte toate cite le spui. Poate c-oi fi eu simplist sau poate tu prea complicata, dar ce-ai scris si cum ai scris, mi-a placut.
    Oare o fi scris vreo ex-a la fel si despre mine? 😉

    Apreciat de 1 persoană

    1. papagigli, suntem „complicați ” ca structură interioară. Nu știu dacă aici e vorba de dragoste, sunt confuză încă. Încerc să înțeleg dacă am puterea să pășesc către.
      Mno, acu io de unde să știu dacă cineva a scris? Că n-oi fi oracol 😃 !

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s