Lună: septembrie 2015

Nemurire


" Lasa-ma poezie sa 
vad
lumea asa cum este...
Sa traiesc,
sa pot dormi
cand visele m-asteapta...
Da-mi te rog poezie
sufletul inapoi,
sa pot pleca dincolo
in nemurire...
Caci va veni candva
vremea Judecatii...
si ma va intreba
Domnul :
- Ce ai facut cu sufletul ?
Nu-i voi putea raspunde :
- L-am uitat, Doamne,
Uneori...
Inchis in poezie. "
Angelina Nadejde

 

Pentru tine mama…

Publicitate

Paradisul pierdut


 

  „Copilaria este somnul ratiunii.” _ Jean-Jacques Rousseau

Mi-o amintesc si acum. O intalneam in fiecare seara, stiam ca apare cand frunzele fosneau si crengile subtiri se aplecau ceremonios in fata ei. Am intalnit-o intr-o seara de vara…ca de obicei am fugit din camera. Stiam ca nu am voie sa plec singura in paduricea cu „multi copaci”. „Oamenii mari” adormeau, obositi. Plina de freamatul noptii „uriasa” padure ma fascina. Atingeam usor fruzele uimita de farmecul sclipirii lor in lumina blanda aruncata de astrul noptii. 

Cand am intalnit-o prima data am tresarit speriata. Aluneca usor prin iarba, aveam sentimentul ca visez. Nu, nu visam. Cu degete lungi si albe mi-a atins ca un fulg fata. M-a prins apoi de mana si m-a asezat pe creanga unui copac. Asa am aflat ca ea este stapana padurii. Frunzele au inceput sa vorbeasca despre „lucruri” nestiute de mine. Cu ochii prinsi intre genele lungi ale zanei, ascultam nemiscata povestiri despre lumea padurii. Pana atunci nu am stiut ca frunzele au nuante diferite, in culori, in fosnet. Ca in padure sunt vietati vorbitoare, ca vantul are puteri mari, ca sunt nenumarate glasuri tainice in noapte. Mirata de atatea fosnete si voci ciudate am intrebat cu glas sfios de ce toata lumea padurii imi vorbeste. Pentru prima data, zana a soptit padurii sa fie putina liniste. Nu am stiut ca zanele vorbesc. Atunci am inteles ca ea este sufletul lor. A atins cu varful degetului o stea si a cules din ea picuri de lumina. Picurii s-au preschimbat intr-un vartej de sclipiri argintii, cuprinzand universul padurii . Undeva la radacina unui copac o ciupercuta si-a inaltat palaria si m-a privit mirata. „Ce cauti aici ? Tu nu esti floare, nici copac, nici frunza. Nu ai voie sa ne cunosti tainele. ”  Mi-a fost teama sa-i raspund. Avea dreptate. Am incercat sa cobor de pe creanga binevoitoare. Zana a zambit si a intins catre mine de sub mantia fermecata, doua brate pline de praf de stele. Am coborat lin pe bratele ei in iarba umeda. Mi-a soptit usor, cu glas cristalin : „Ai vazut misterul lumii, sa nu-l uiti ! ”

                                                                                                                                                 Am inteles ca daca vorbesc voi spulbera miracolul intalnirii. Dar am indraznit, plina de teama sa intreb daca imi permite sa o mai intalnesc. A zambit si mi-a spus : ” Sigur, doar sufletul unui copil  are voie in paradisul pe care nu il vei mai intalni in drumul tau in viata ! „

Vizionează „Phoenix – Fata verde (High sound quality)” pe YouTube


Publicat de pe WordPress pentru Android

Palmieri nostalgici !


Si daca vreau sa imi amintesc de Spania…

Featured image

Probabil este clima potrivita ….

Am uitat, Timisoara este orasul florilor si….al palmierilor ! 🙂

 

 

 

 

Septembrie…


” Toamna este primavara iernii.”_ Henri de Toulouse Lautrec

 Posibil. Doar ca acum, in noapte, ploua. Este momentul in care natura adormita, toropita de caldura , tresare. Se pare ca norii s-au sfatuit indelung in ce forme ciudate sa se adune. Iubesc ploaia pentru ca exista. Daca nu ar fi, as dori sa fie inventata. Uneori am sentimentul clar ca ploaia purifica. Are un cant ciudat. Nu stiu daca exista o alta melodie asemenea ploii. Ma duc cu pasi grabiti afara. Simt stralucirea stropilor curgand printre frunzele copacilor aproape adormiti.
Si e septembrie, e toamna si ploua. Si cine intelege oare, tacerea noptii in ploaie.

       Asta imi aminteste de Bacovia…” Si nimeni nu poate intelege tacerea lucrurilor.”

         

%d blogeri au apreciat: