Miriam și muntele


Dacă a fost liniștită toată ziua, am bănuit că spre seară Miriam se va „răzvrăti” într-un fel specific ei. Am ieșit pe terasă sa privesc apusul care acoperea muntele.     Aduceam…

Sursă: Miriam și muntele

Miriam și muntele


Dacă a fost liniștită toată ziua, am bănuit că spre seară Miriam se va „răzvrăti” într-un fel specific ei. Am ieșit pe terasă sa privesc apusul care acoperea muntele.     Aduceam…

Sursă: Miriam și muntele

Miriam și muntele


       Dacă a fost liniștită toată ziua, am bănuit că spre seară Miriam se va „răzvrăti” într-un fel specific ei.
Am ieșit pe terasă sa privesc apusul care acoperea muntele.
    Aduceam în minte cântecele bunicii, îmi răsunau ca un murmur obosit și trist.
    Nu am priceput niciodată ce anume murmura ușor …
    Miriam a apărut în liniștea șoaptelor din amintirile mele. Ținea cu grijă în mâini globul cu îngeraș. Trebuia sa-mi imaginez că în mod sigur dorește să „discutăm”, era noul ei mod de abordare.
– Miriam, e răcoare !
– Și dacă e, tu de ce „stați” ?
– Cine , Miriam ? Sunt doar eu…poate ai dorit să spui „stai”, nu ?
– Nuuu, stai de vorbă cu muntele, te-am urmărit din ușă…
    Am remarcat aceeași privire plină de taina, ochii ei mari, căprui ascundeau parcă misterele universului.
– De ce ai adus globul ?

    Fără să-mi răspundă s-a așezat lângă mine și a rămas tăcută o vreme.

    Am privit-o îndelung, era ciudat cât de mult semăna cu mine.

– Miruna, unde este gândul ?

    No, mai întrebări filosofice îmi trebuiau, aproape că nici eu nu știam.

    Am privit globul așezat pe măsuța de lemn.

– Acolo, în globul de sticlă…

image

   M-a privit mirată, sigur nu se aștepta la un răspuns atât de nepotrivit.
– Miruna ! Eu sunt mică, vreau să-mi spui adevărul, de ce mă „aduci în erori” ?
Sigur, vina îmi aparține. Îi citeam adeseori, reținea expresii și le aducea în conversații. Am zâmbit.
– Vezi, râzi de mine, poți să te gândești la ce aș vrea să te întreb ?
    Fără să aștepte răspunsul, m-a întrebat șoptit, cu glasul aproape pierdut în interiorul sufletului dacă o mai „păstrez”. Era pentru prima dată când mă intreba așa ceva. Am tăcut.
– Miruna, știu eu unde este gândul, e în munte ! Acolo adună oamenii gânduri și le iau înapoi când au nevoie de liniște.

    Am aprobat-o în grabă, de teamă să nu îi vină în minte și alte întrebări inspirate de liniștea serii și a tainicului munte…
    Am rămas tăcută și tristă privind către un alt gând…Miriam, adevărul despre Miriam.

image

” Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâșie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. „

_ Mihail Drumes

Publicat de pe WordPress pentru Android

MIRIAM 1


În liniștea iernii, citeam așezată în fotoliul bunicii pagini îngălbenite de vreme din Faraonul lui Boreslaw Prus, lângă șemineul care insufletea tablourile cu imagini din alte vremi.

wp-1452280549523.jpeg

 

Miriam a năvălit în cameră cu genele albe, brumate de gerul de afară.
– Miruna, e friiig !
Ne-am împletit mâinile, erau înfrigurate.                                                                        – De ce nu zâmbești ? Tu zâmbești mereu.
Nu știam ce sa-i răspund. În jurul meu totul era trist.Masa ovală, fotoliile cu tapiseria în culorile toamnei, tablourile a căror poveste nu o mai știam.
– Miriam, mi-e teamă să nu pierd amintiri !
Am coborât sa aduc ceaiul nostru preferat. O combinație de arome ușor înțepătoare de ghimbir, coji de lamai, portocale și frunzulițe de rozmarin.
Miriam îmbrăcată în halatul meu albastru cu fulgi de nea, privea ghemuita pe un fotoliu la ninsoarea deasa. Am avut sentimentul ciudat că eu sunt acolo. Eu sunt Miriam. Si-a întors privirea întrebătoare către mine.
– Miruna, de ce ninge ?
– Pai…e iarna.
– De unde vin fulgii ?
– Din nori, Miriam. Se formează din vaporii de apă, care se transforma în gheață în interiorul norilor.
– Și de ce nu le place să rămână acolo ?
Era prea mult. Am aruncat cartea pe fotoliu.
– Nu știu, Miriam !!!
M-a privit tristă. Am coborât sa aduc lemne.Ningea cu fulgi mari.
Am rămas surprinsă. În cameră zăcea pe un fotoliu un vraf prăfuit de cărți iar Miriam dispăruse. Era un obicei să facă asta.

Am început să o caut. Știa asta.
Am găsit-o destul de repede. Îi ghiceam căutările.
– Miriam de ce stai singură pe frigul ăsta în parc ?
– Mi-e frică să nu pierd amintiri, Miruna ! Vreau si eu amintiri.
Nu am nici o îndoială, Miriam îmi citește gândurile….

wp-1452282242977.jpeg
Publicat de pe WordPress pentru Android

Secretele labirintului

Miriam și labirintul


 

   Știam ca Miriam este umbra mea.Imi îmbraca hainele, chiar dacă atârnau pe ea. Era aproape tot timpul în urma pașilor mei. Uneori mă intrebam unde sunt eu și dacă nu cumva Miriam există cu adevărat.
    În seara în care a dispărut, m-am speriat. Miriam este orfană. Fuge adeseori de la orfelinat și se ascunde prin unghere unde doar eu știu ca o pot găsi. Râde vesel când o întreb de cine se ascunde. În seara aceea mi-a răspuns într-un mod ciudat.
– Miriam,  de cine te ascunzi ?
– De labirintul din vis…
    Nu avea de unde sa știe despre labirintul legendarului arhitect Dedal construit pentru regele Cnossos. Îi povesteam uneori seara despre prințese și palate strălucitoare; povestiri inventate. Uneori mă întrerupea, adăugând cuvinte ciudate în poveste. Și râdea. Mă amuzau cuvintele ei deși de la o vreme m-au pus pe gânduri. Miriam are 12 ani, e un copil frumos, cu ochii căprui și mari. Deși uneori avem impresia că privirea ei este umbra unor veacuri trecute.
     În noaptea aceea a adormit destul de târziu în dormitorul meu. Am privit-o îndelung, până când genele mi s-au adunat în umbra viselor.
    Spre dimineață Miriam, mi-a prins parul răsfirat pe fața ei, șoptindu-mi ceva despre un vis.
– Miruna,  mi-e frică !
– De cine, Miriam ?
– Labirintul, paiejenenisul…
    Eram speriată. Și eu am visat labirintul. Căutam în vis loja din interiorul labirintului, înconjurată de mister.Stiu doar ca deși nu am găsit-o, la un moment dat, cineva m-a întors din drum. Miriam.
  

  
      M-am trezit înghețată de frig.
Miriam a deschis geamurile, deși afară era un ger care intra năvalnic în cameră.
      Am rămas inmarmurita de visul care parcă mă asocia cu Miriam.
       Am înțeles atunci că în labirintul meu, Miriam era umbra mea.
       Mă dureau ochii de visul nopții, o noapte cu un vis urat.
        Am privit-o îndelung pe Miriam.
Cum pot să-i explic unui copil că labirintul înseamnă transformarea eului în centrul labirintului, că la întoarcerea spre lumină, victoria spiritualului asupra efemerului.
    Miriam m-a privit zâmbind.
Am avut sentimentul ciudat că a înțeles visul. Deși nu știa că Tezeu a ieșit din paiejenenisul labirintului cu ajutorul firului Ariadnei.
    – Miriam, a fost doar un vis, efemer…
Frumusețea iernii a spulberat visul.

     Totul este efemer…

   
     

Publicat de pe WordPress pentru Android

Miriam


 Neanteleasa in noaptea plina de praf stelar, Miriam se intreba de ce nefericirea este de fapt o fericire ascunsa.

Gandul fugea printre coliziunile galactice. Un nor de praf fierbinte   invaluia amurgul verii.Inserarea era o metamorfoza vizuala pentru Miriam.

      Obicei ciudat….                   

Seara,vara,terasa ,muntele vazut din departare avea configuratia unui castel parasit,gri,fara umbre.

Astepta in liniste cu ochii inghetati in timp, printre efectele de praf stralucitor…poate a explodat o stea ?

Albastru adanc al cerului stralucea cu efecte de conffeti reflectorizante.Miriam a ramas agatata in asteptare catre stralucirea stelelor.Clipeau ?

Atunci a inceput povestea…

Exista undeva dupa dealul cu povarnis de pietre ascutite o campie, numita de localnici „Satu’ batran”. O pajiste mare cu urme adanci in pamantul uitat de vreme. Poveste fara sfarsit. Putini batrani au ramas spre aducere aminte despre locul de unde s-a format comunitatea.