Necunoscut în noapte

  E noapte, noapte cu miros de ploaie la sfârșit de februarie. Nuuu, nu sunt tristă, chiar ușor distrată aş spune, amintindu-mi cât am „cotrobăit” în depozitul cu obiecte antice, o hală imensă, friguroasă, până am descoperit un tablou prăfuit. Îmi place mirosul de ploaie al vântului, trimis de furia norilor. Am coborât din mașină și am pornit voioasă pe aleea mea, am uitat de ea în ultimul timp, doar vara aleg scurtatura asta.Prin văzduhul intunecat alunecă melodia „Hello”, aud doar finalul vânturat în liniștea nopții …I’m sorry, for breaking your heart…” și atât. Zâmbesc, Cui îi pasă ? Mie nu ! Mă gândesc că veselia mea e în contrast ciudat cu vremea rece.Duc cu grijă în brațe tabloul, și socotesc în minte câte săptămâni mai sunt până la plecarea în Spania.

– Te ajut ?! Ce „comoară” ai acolo ?!

Privesc speriată la chipul umbrit de nori, copaci..e Dinu . Brusc îmi amintesc, era…20 august…l-am uitat ? Îi răspund nepăsătoare . Mă cunosc, în timp am văzut alți ochi. Nu, nu e bine.Nestatornicia mea nu mă ajută niciodată să păstrez un suflet. Îmi ia ușor din brațe „comoara” și imi prinde mâinile înghețate. Mă străduiesc să nu ating cu privirea albastrul intens al ochilor.Mi-e teamă, undeva în suflet a rămas stralucirea lor.Nu vreau să pătrundă în templul sufletului, acolo am ascuns cu grijă liniștea, libertatea ! Ridic privirea și simt cum ochii lui rătăcesc pe chipul meu speriat.Sclipiri albastre, intense, întunecate îmi patrund în colțuri uitate undeva în suflet…

–  „În ochii mei există doar o pictură, nu vreau altceva decât să te privesc.Suntem făpturile serilor târzii rătăciți cu dor pe aceeași alee pustie….deschide fereastra sufletului. Ai acum un răvaş, ești noaptea și primavara mea, iarna și toamna , ești culoarea calda a verii, să nu uiți, aleea este doar a noastră. Citește răvașul…”

Am adormit cu o primăvară prinsă în răvaş….