Umbre…

Am adunat din malul care imi acopera constientul toate umbrele. Sunt triste.

Poate asta este menirea lor. Imi amintesc de umbrele care imi vegheau somnul.

Le intalneam seara, venind grabite catre somnul meu. Umbrele copilariei. In camera cu miros de liliac proaspat, adunat din gradina unde seara se unduia lina in arome de liliac si flori de crin, umbrele alungau singuratatea din jurul meu. Incerc sa-mi amintesc ce imi sopteau. Sigur atunci nu le-am inteles. Ce este ciudat este faptul ca eram prietene. In seara asta, am vazut o umbra langa oglinda mare din camera unde rareori intru. Poate s-a ratacit. Sau poate doar una a ramas. Sunt umbre care ratacesc, Poate este o cautatoare catre natura originara. Poate isi cauta imaginea demult uitata in oglinda. A disparut brusc, sa-si implineasca destinul. Care destin ? Sigur avea un destin, unul neamplinit. Am intrat in camera si am privit cu teama oglinda. Poate imaginea aparuta brusc in lumina aruncata de lampadar pe luciul oglinzii m-a speriat. Am vazut-o. Camera avea miros de liliac si crini. De unde ? Nu eram in camera copilariei. Atunci am inteles. O imagine minunata. O amprenta lasata de singura umbra ramasa, ratacitoarea fata cu brate albe care imi mangaia fruntea in serile copilariei. M-a gasit. E fermecatoare. Oare care ar fi fost destinul ei ?

Ratacitoare si minunata umbra….poate nu a stiut sa asculte blestemata muzica a vietii…

„Am adormit si am visat ca viata este Bucurie, apoi m-am trezit si am inteles ca viata e Datorie.” _Rabindranath Tagore