Măreția tăcerii 


Deșertăciune…

E frig, e martie și e frig. Preotul spune ceva despre calendarul după vechiul rit. Se pare că suntem inca în februarie, asta am înțeles.

Înțeleg…”și iarăși m-am uitat la morminte și am văzut oase goale și am zis:oare, cine este împăratul sau ostașul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul..”

Păcătosul, sună ca un ecou…

Plec de lângă mormânt, e frig și vântul răstoarnă flori stinse și ele de trecerea timpului. Pe o bancă un bătrân mă privește trist, e privirea unui sceptic aflat pe banca bătrâneții. Îl privesc , pe fața pământie ochii par aburiți de frig, de amintiri…

Amintiri….

Privesc cu uimire un mormânt fără cruce, anul nașterii :1829 decedată în _ …., a fost uitată în veșnicie.

Veșnicie….

Vântul bate cu nepăsare peste lespezi marmorate unde dorm orbite goale, goale de lumină.

Lumină….

E frig în martie, și vântul trece peste veacuri ascunse în morminte.

Deșertăciune….”vanitas vanitatum et omnia vanitos….”(Ecleziastul)

Privesc cerul pustiu de soare și zâmbesc, eu vreau să trăiesc cu bucurie chiar dacă e martie și vântul bate. Acum știu ca nu sunt pulbere de stele, nici fir de nisip, sunt un suflet…

Suflet  🙂

 

Foto_MaRia

si zambesc catre viata ! 🙂