„Once Upon A Time…” by Karl Lagerfeld” pe YouTube


Fashion și muzica lui Puccini.
„Ah finalmente”& „Io De’ Sospiri”
Extract from „Tosca”_ Giacomo Puccini
” Once Upon A time…” by Karl Lagerfeld.

Publicat de pe WordPress pentru Android

Kabir


image

” Nu găsești diamante în depozite, arbori de santal aliniați, lei în turmă și oameni sfinți în mulțime. ”
     Suntem martorii propriei noastre cunoașteri. Observăm adevărul filtrat, și în contextul personal devine fantezie.
Inconștiență derivată din miracolul vizual.
    Mediocritate umană în măreția Universului, care ne îngăduie existența.

Publicat de pe WordPress pentru Android

Dacă nu plâng…


image

Îmi ascund lacrimi printre fulgii deși, rătăcitori și încerc sa mă împart intre două lumi.
         E greu să decid când voi avea puterea să uit. Timp ascuns în lespezile unor morminte tăcute. Trebuie să-mi accept menirea.Ceva se prăbușește în calea mea, aproape inconștient în drumul presărat cu umbre a căror intensitate devine aproape insuportabila uneori.Poate așa plătesc prețul unor bucurii trecute.
    Am încercat un echilibru între zilele trecute și cele viitoare. Nu știu, este un echilibru delicat, ca un balans între noapte și zi.
    Ce aș putea să vă povestesc ?
   Poate doar că a mai trecut un an, că pe tacutele morminte las să cadă o lacrimă și plec prin ninsoarea deasă cu zâmbetul încremenit pe buze.

image

    
   Privesc cu ochii scăldați de lacrimi spre o altă noapte. Știu !
    Acum sunt între cer și pământ, ziua sau ora când voi ajunge sub lespedea rece, va fi momentul în care nu vor mai exista lacrimile.
   Tristețe blânda, introspecție către necunoscut…

Publicat de pe WordPress pentru Android

Fetița din basm



 ” În moartea unui om, moare o lume necunoscută. „
Antoine de Saint – Exupery
      Am pornit spre seară, privind din mașină luminile orașului, către locul unde sarbatoream împreună cu prietenii un eveniment.

   Lumini…aceleași lumini care te duc cu mintea către sărbătorile apropiate.
    Oameni grăbiți, încărcați cu multe cumpărături. Străzi aglomerate.
    Am ajuns la restaurant. Fast. Ca în orice locație care se respectă. Am remarcat bradul, nu pentru că ar fi mai special decât toți brazii împodobiți, văzuți în cursul zilei. Înspre dimineață, acasă mi-am amintit de bradul copilariei mele. Ufff :)!
    Somnul nu se apropia de gene.
Mi-am dat seama că de fapt acolo lipsea ceva. Mirosul de cetina !
Pai na, kitschul ne înstrăinează de bucuria primordiala a magiei Crăciunului. Bagheta Zânei zăpezii a apărut, aducând cu ea Crăciunul Copilariei. Am fost un copil fericit.
   Fericit ? Sigur. Am avut părinți minunați. Obosita după „cheful” nocturn, am aprins lumânări, așa sa-mi amintesc de bradul meu argintiu de acasă. Nu, ăla din restaurant nu mi-a plăcut.

    Hm !  Așteptăm Crăciunul ca să fim mai buni. Acum spiritul Crăciunului este adus de Cola,căsuțe cu „de toate”, sclipiri care inunda toate orasele, și multe cadouri,uneori chiar prea multe. Când se sfârșește sărbătoarea ce se întâmplă ?
     Dispare sentimentul de „bunătate”.
Atunci sa fie Crăciun tot anul ? 🙂
     Privind lumânările parfumate din camera mi-a venit în minte „Fetița cu chibrituri”. Trista poveste a lui Hans Christian Andersen.
    Mi-am amintit povestea. Trebuie să recunosc îmi place să adorm în lumea poveștilor. E …frumoasa.

 

wp-1450555961798.jpeg
    Acolo, în poveste,  ningea mocnit pe părul bălai ai fetiței. Desculță, cu picioarele roșii vineții, dezamăgită ca în ziua aceea nu reușise sa vândă nimic, privea ferestrele care străluceau.
    Îi era foame și frig. Chibritele !
Mânuțele înghețate au aprins rând pe rând câte un bețișor „magic”. Pentru ea mica luminița a fiecărui chibrit a însemnat căldură, bucurie…pană când bețișoarele „magice” s-au terminat.
    Dimineața a luminat chipul fetiței uitată de „compasiunea” umană.
    „…zăcea cu obrajii roșii,  cu zâmbetul încremenit pe buze…Era moartă. „
      „Sărmana a murit de frig” zise un trecător.
        Și desigur, a plecat cu gândurile lui mai departe.
        As dori să schimb povestea.
Mă simt „vinovată”. Știu, nu o pot schimba. Și mai știu că povestea continuă …
       Mai există copii cu „chibrite” care visează…
       Da, Crăciunul este amintirea inocenței noastre. Poate ar trebui să nu uităm că există și nenumărate amintiri triste..
       Ca în seara în care eu eram intr-o locație de „lux”, un copil se întreba dacă poate găsi o bucată de paine sau măcar o fărâmă ….
     Am stins lumânările.
  Știu doar că bunătatea, compasiunea este doar o „fațadă” a lumii secolului în care trăim. Sper să nu supăr pe nimeni.
     Sunt doar gânduri așternute în prag de sărbători.
    

Publicat de pe WordPress pentru Android

Pasi in noiembrie trist…


          Pasesc incet, ascultand fosnetul indescifrabil al frunzelor triste din parcul cu sclipiri de toamna. Ma rup de gandurile zilei si caut in culori pastel, amintiri de noiembrie. Il vad zambind. Are acelasi zambet aparte, nonsalant. Merge cu mana in buzunar glumind sarcastisc catre viata. Elegant. Frumos. Imi sopteste amuzat ceva. Un obicei. Ii place sa ma vada zambind. Imi ridic privirea catre el si ma intreb de ce nu ii aud pasii in fosnetul frunzelor. Imi spune cu glas stins sa privesc catre banca pustiita de seara. O privesc si imi agat de gene o lacrima. E banca noastra. E tot acolo tacuta si trista. Ating lemnul rece si lacrima se desprinde din gene. Incerc sa-i vorbesc si glasul se pierde printre aburul serii de toamna. Unde esti ?

  Atunci vad pinul. Si stiu. Esti prins de lespedea rece in alte vremi. In alt Univers. Ai ramas acolo, in vesnicia unui noiembrie trist, langa pinul mereu verde.

   As fi dorit sa-i simt degetele lungi, frumoase atingand culorile toamnei. Mi-as fi dorit sa plece noiembrie din anotimpuri. Atunci asta mi-am dorit. Acum stiu ca pentru el, decembrie a insemnat alt destin.


   Iti daruiesc tristetea privirii in toamna tarzie. Ceata densa a inundat parcul. Imi adun toate lacrimile in mainile reci.

   E frig si plec cautand in ceata umbrele amintirii…

 ” Viata nu asculta de logica ta; imperturbabila, ea isi urmeaza propria cale.” _ Osho

Nemurire


" Lasa-ma poezie sa 
vad
lumea asa cum este...
Sa traiesc,
sa pot dormi
cand visele m-asteapta...
Da-mi te rog poezie
sufletul inapoi,
sa pot pleca dincolo
in nemurire...
Caci va veni candva
vremea Judecatii...
si ma va intreba
Domnul :
- Ce ai facut cu sufletul ?
Nu-i voi putea raspunde :
- L-am uitat, Doamne,
Uneori...
Inchis in poezie. "
Angelina Nadejde
 

Pentru tine mama…