Momentul alegerii,trezirea sinelui…


Momentul alegerii,trezirea sinelui….

Anunțuri

Momentul alegerii,trezirea sinelui…


                 Nu am nici o indoiala. Stiu acum ca anotimpurile vietii mele urmeaza sa fie.Sa fie cum ? Patrund mai adanc in mine,citesc in gadul meu amintiri din viitor.Este forta UNIVERSULUI conectata spiritual in mintea mea.Am inteles in ultimul timp ca acord un tribut mare societatii,muncii…poate fi pana la urma si asta un tribut secundar.„Ce semeni, aceea vei culege” ? Posibil.Am ascultat cuminte siraguri de cuvinte presarate din stele.Stiati ca stele vorbesc ? Este motivul pentru care imi place sa „zdor” deasupra norilor.Unde ? Asta stiu. De ce ? 🙂 Stiu. Scrisul in „jurnal” ajuta sa aprofundez relatia intre mine ,cu mine.Meditatie si tacere.Sunt cautatorul in imagini celeste.Iau cu mine, in alte meleaguri cantecul firav,frumos al bunicii,gradina cu alei de crini.Le voi duce cu mine intr-o toamna, ca pe un tablou nepretuit,undeva unde oceanul desparte taramuri trecute de cele care apar usor nedeslusite…un alt destin !

Strang amintiri…


Culese din amintiri

Adun in buchet cu miros pamantean de crini de padure amintiri..



Daca vorbesc la prezent exista motivatia ca pentru mine exista spatiu,timpul a disparut.Rochita visinie de catifea cu mici floricele aruncate in coronite colorate pe poala inviorau oarecum imaginea mea.Era importanta rochita ? Nu! Parul lung,rebel flutura umed sub cascada pe care o priveam uimita…Asa arata apa ?

Ciudata !

Nu imi amintesc timpul cat am stat cu ochii uimiti sub picurii pe care ii simteam pe gene,singura,mirata,doar eu si cascada..

Ati vazut o cascada ?

Este splendoarea apei curgand cu sclipiri miraculoase prinse in imaginea unui tablou nepictat,ramas doar in privirea mirata a fetitei in rochita visinie.Obiceiul de a ma opri acolo unde oamenii mari trec obositi de drum si praful verii era legata de dimensiuni…de ce era atat de vulcanica,parea amenintatoare si totodata fermecata in viziunea mea.Dupa asa numitul timp ,asteptam in spatiu,nemiscata sa stiu unde inceteaza vuietul apei si cand incepe cantul neauzit decat de mine…atunci apa mi-a soptit cu picuri reci : „fetita Crin cu parul lung ,splendoarea mea apatine UNIVERSULUI,cei care ma vad cu privire inocenta imi cunosc cantecul si povestea, nu sunt o amintire din trecut sau viitor sunt tabloul etern…”

Spre seara am dorit sa plec la cascada…era spatiul meu neanteles …

De atunci stiu ca exista apa in cascada a carei cadere are un vers pe care nu il pot descifra,poate aveam cu mine crinii din gradina a caror parfum l-am dus cu mine acolo…amestec de floare,inocenta,sclipiri intr-o dimineata de vara..spatiu fara timp..

 

 

 

Sufletul odaii mele


Sufletul odaii mele.

O seara linistita. In gradina, spre seara desluseam cu greu gandurile care imi cuprindeau mintea citind “Pride and prejudice”. Aveam langa mine un caietel in care scriam in mod obisnuit doar ce intelegeam din esenta unei pagini. O alta seara obisnuita de vara. Vacanta.Locul favorit era acolo la masuta facuta de tati.Fosnetul frunzelor picura lin in vant iar dealul era acoperit de umbrele lasate de soarele care asfintea…asfintea ca o clepsydra,anuntand scurgerea timpului. Este miraculos sa stai cu ochii scaldati in ultimile sclipiri ale asfintitului.Ma ametea parfumul florilor care isi pierdeau culoarea incet…adormite. Le simteam doar aromele raspandite in cercul meu de vis.M-a trezit din armonie Maia.
A strigat:Mioooo ..vino repede.Am fugit desculta pe poteca plina de iarba umeda,un covor verde,moale si racoros.Eram deja in curte unde Maia tinea oglinda mea ovala in fata unei tiganci.Ascultam aiurita ce vorbea ea. “….si va pleca de acasa departe…si se va castori cu un barbat mai mare cu 7 ani ….” Rotindu-mi inelul de pe deget , radeam…”Maia tu cum poti sa crezi asa ceva ?”Brusc mi-am amintit de carte…prejudecatile sociale ale Angliei secolului al –XIX-lea…nu avea nici o legatura cu oglinda…
Am fugit pe scari sus ..in camera mea.Am deschis masuta de la biblioteca si am aprins lumanarea.

era un …obicei… Flacara lumanarii scria singura gandurile unei copile de 16 ani. Caietul meu avea un nume..”Sufletul odaii mele”. Tiganca a avut dreptate..poate a spus doar ce i-a trecut atunci ca un fulger prin minte…destine.
nu mai gasesc caietul..cuprindea ganduri adunate in serile de vara cand apusul avea magia gradinii mele plina cu aromele intense ale crinilor….

Amurg…


Amurg….

  Atunci cand astrul noptii alunga stralucirea clipelor de glorie ale luminii ,sa ne oprim o clipa…sa privim spre amurgul fascinant..acolo exista magia imbinarii luminii selenare cu linistea care cuprinde spiritul …e LINISTE,interioara liniste care margineste lumea zilei ,opreste selenar pentru cateva clipe tabloul …cu sclipri de umbre si argint…

Atlanticul in amurg

Atlanticul in amurg