CRINUL


CRINUL

Sunt seri in care imi adun in minte imagini nestirbite de umbrele uitarii.
Am uitat pentru o vreme ca eu am ramas aceeasi.Sunt copilul uitat de timp.
De ce crinul ?
Pentru ca a ramas profund in mintea mea gradina cu alei de crini,de crini albi de padure.
Nu ma identific cu floarea crin doar ca in amintire a ramas farmecul florii marete.
Nu sunt “fata crin”,”copilul crin” sunt doar copilul prins in vraja parfumului.
Am asteptat lungile seri de vara sa trec usor,fara sa-I ating,sa nu stric splendoarea maretiei lor.Doar i-am privit.
Nu imi amintesc vremea petrecuta in lumina lunii ,ghemuita in mijlocul lor.
Eu doar i-am admirat . Stiam ca si ei stiu cat farmec au.Ma priveau nepasatori si mareti,albi,imaculati.Sagetati de lumina selenara aruncau unde de parfum in jurul meu.
Nu exista cuvinte care sa imprime imaginea serilor mele cu misterul care patrundea in mintea mea.Atunci am realizat ca eu si crinii suntem singuri in UNIVERS.
Eram un chip ghemuit ,imbalsamat cu alb de petale si parfum .
PENTRU MINE SINGURUL PARFUMIER A RAMAS CRINUL.

Anunțuri

Fragii din campia fermecata


Privesc cu ochii plecati spre iarba cautand printre firele de iarba fragi,fragii de padure.Undeva jos in campie bunicii adunau fanul uscat.

E vara.Avem fiecare din noi aroma fragilor.Pentru a cata oara eram acolo ?

    Nu imi amintesc.Stiu doar ca aerul avea miros de padure,fan si fragi.Doar ca…acolo in campie era si un cires.Negre.Acolo doream sa ajung.Am fugit in vale prin mirosul de fan cosit catre copac.

    Da ! Atunci am vazut…spre seara in toata splendoarea campului era doar un singur loc unde iarba nu avea voie sa creasca.Nu are voie ? De ce ? Bunica mi-a raspuns bland:”Mio,acolo noaptea danseaza ielele.”

Pamantul e batut in noapte de pasii in dansul nevazut de oameni al ielelor.Nu stiu nici acum cum arata misterioasele in dansul lor sub lumina blanda a astrului noptii.Doar imi imaginez ca sunt fapturi minunate,imbracate in rochii diafane …dansand usor ca niste fulgi in campia mea fermecata.

  … mi-am dorit sa raman acolo…doar o clipa sa le vad…

 

   „Nu ai voie sa le privesti ” a spus bunica ,vei fi fermecata !

….au ramas in amintiri fapturile diafane dansand in cercul lor misterios…

 

Momentul alegerii,trezirea sinelui…


                 Nu am nici o indoiala. Stiu acum ca anotimpurile vietii mele urmeaza sa fie.Sa fie cum ? Patrund mai adanc in mine,citesc in gadul meu amintiri din viitor.Este forta UNIVERSULUI conectata spiritual in mintea mea.Am inteles in ultimul timp ca acord un tribut mare societatii,muncii…poate fi pana la urma si asta un tribut secundar.„Ce semeni, aceea vei culege” ? Posibil.Am ascultat cuminte siraguri de cuvinte presarate din stele.Stiati ca stele vorbesc ? Este motivul pentru care imi place sa „zdor” deasupra norilor.Unde ? Asta stiu. De ce ? 🙂 Stiu. Scrisul in „jurnal” ajuta sa aprofundez relatia intre mine ,cu mine.Meditatie si tacere.Sunt cautatorul in imagini celeste.Iau cu mine, in alte meleaguri cantecul firav,frumos al bunicii,gradina cu alei de crini.Le voi duce cu mine intr-o toamna, ca pe un tablou nepretuit,undeva unde oceanul desparte taramuri trecute de cele care apar usor nedeslusite…un alt destin !

Strang amintiri…


Culese din amintiri

Adun in buchet cu miros pamantean de crini de padure amintiri..



Daca vorbesc la prezent exista motivatia ca pentru mine exista spatiu,timpul a disparut.Rochita visinie de catifea cu mici floricele aruncate in coronite colorate pe poala inviorau oarecum imaginea mea.Era importanta rochita ? Nu! Parul lung,rebel flutura umed sub cascada pe care o priveam uimita…Asa arata apa ?

Ciudata !

Nu imi amintesc timpul cat am stat cu ochii uimiti sub picurii pe care ii simteam pe gene,singura,mirata,doar eu si cascada..

Ati vazut o cascada ?

Este splendoarea apei curgand cu sclipiri miraculoase prinse in imaginea unui tablou nepictat,ramas doar in privirea mirata a fetitei in rochita visinie.Obiceiul de a ma opri acolo unde oamenii mari trec obositi de drum si praful verii era legata de dimensiuni…de ce era atat de vulcanica,parea amenintatoare si totodata fermecata in viziunea mea.Dupa asa numitul timp ,asteptam in spatiu,nemiscata sa stiu unde inceteaza vuietul apei si cand incepe cantul neauzit decat de mine…atunci apa mi-a soptit cu picuri reci : „fetita Crin cu parul lung ,splendoarea mea apatine UNIVERSULUI,cei care ma vad cu privire inocenta imi cunosc cantecul si povestea, nu sunt o amintire din trecut sau viitor sunt tabloul etern…”

Spre seara am dorit sa plec la cascada…era spatiul meu neanteles …

De atunci stiu ca exista apa in cascada a carei cadere are un vers pe care nu il pot descifra,poate aveam cu mine crinii din gradina a caror parfum l-am dus cu mine acolo…amestec de floare,inocenta,sclipiri intr-o dimineata de vara..spatiu fara timp..