La Diada de San Jordi…


Sigur, ăsta era motivul plecării în Barcelona. Numai că, așa cum bine mă cunosc, taman acolo nu am ajuns ! 😀

Aeroport – destinație Vilafranca. Punct și de la capăt. Despre Barcelona se scrie mult și bine, pentru mine înseamnă oarecum „acasă ” .

Nu ! Fără bus-urile turistice, fără ghid turistic în sac !

Așadar am plecat așa, aiurea prin Catalunya, până am reușit să mă rătăcesc în stații necunoscute. Spre seară, telefonul bâzâia enervant în buzunar. Cineva drag suna disperat. În final am reușit să ajung la destinație.

A doua zi am renunțat la planul inițial, și am hotărât să văd „la pas” melanjul de culturi și epoci specifice capitalei Catalunyei.

Vilafranca – plantații de măslini și „balerinas” 😊.

Barri Gothic _ cartierul vechi, cu piațete mici,galerii de artă, străzi înguste. Fascinant pentru mine.


Universitat de Barcelona. Impresionant!

Palau de la Musica Catalana.  Pentru prima dată mi-am permis să ascult un concert de orgă în celebrul palat.

Și o cafea pe terasă 😊

Păi asta a fost doar pentru o zi, după 8 ore de tăndălit, am găsit o „bancă ” 😀; loc bun pentru o cafea la pachet și o țigară. No, că io aveam în dotare și o scrumieră portabilă.

Până în 23 aprilie, de La Diada de San Jordi, am înțeles că Barcelona mai are mistere pentru mine!

Și sigur , La Rambla !

Nu am renunțat!

Mediterana! Costa Brava!

PS ! Am uitat ceva…

Și acolo…

Foto_ MaRia

Anunțuri

Unui Demon…


Mă închin zorilor cu gene amorțite de somnul nopții …

Florilor răsărite din culorile curcubeului.

Mă închin astrelor apuse în mistere…

Pământului Paradis,Universului strălucire…

Închinare lui Phoebus – Apollo, cel cu divina liră.

Nectarului din cupele Hebei !

….unui „Demon din trecut ” !

„Nu-i da poetului crezare..” _ Lermontov
Mențiune _ textul nu este o dedicație, prin urmare orice presupunere este iluzorie.

Mulțumesc pentru înțelegere!  😊

 

Măreția tăcerii 


Deșertăciune…

E frig, e martie și e frig. Preotul spune ceva despre calendarul după vechiul rit. Se pare că suntem inca în februarie, asta am înțeles.

Înțeleg…”și iarăși m-am uitat la morminte și am văzut oase goale și am zis:oare, cine este împăratul sau ostașul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul..”

Păcătosul, sună ca un ecou…

Plec de lângă mormânt, e frig și vântul răstoarnă flori stinse și ele de trecerea timpului. Pe o bancă un bătrân mă privește trist, e privirea unui sceptic aflat pe banca bătrâneții. Îl privesc , pe fața pământie ochii par aburiți de frig, de amintiri…

Amintiri….

Privesc cu uimire un mormânt fără cruce, anul nașterii :1829 decedată în _ …., a fost uitată în veșnicie.

Veșnicie….

Vântul bate cu nepăsare peste lespezi marmorate unde dorm orbite goale, goale de lumină.

Lumină….

E frig în martie, și vântul trece peste veacuri ascunse în morminte.

Deșertăciune….”vanitas vanitatum et omnia vanitos….”(Ecleziastul)

Privesc cerul pustiu de soare și zâmbesc, eu vreau să trăiesc cu bucurie chiar dacă e martie și vântul bate. Acum știu ca nu sunt pulbere de stele, nici fir de nisip, sunt un suflet…

Suflet  🙂

 

Foto_MaRia

si zambesc catre viata ! 🙂

Necunoscut în noapte 


E noapte, noapte cu miros de ploaie la sfârșit de februarie. Nuuu, nu sunt tristă, chiar ușor distrată aş spune, amintindu-mi cât am „cotrobăit” în depozitul cu obiecte antice, o hală imensă, friguroasă, până am descoperit un tablou prăfuit. Îmi place mirosul de ploaie al vântului, trimis de furia norilor. Am coborât din mașină și am pornit voioasă pe aleea mea, am uitat de ea în ultimul timp, doar vara aleg scurtatura asta.Prin văzduhul intunecat alunecă melodia „Hello”, aud doar finalul vânturat în liniștea nopții …I’m sorry, for breaking your heart…” și atât. Zâmbesc, Cui îi pasă ? Mie nu ! Mă gândesc că veselia mea e în contrast ciudat cu vremea rece.Duc cu grijă în brațe tabloul, și socotesc în minte câte săptămâni mai sunt până la plecarea în Spania.

– Te ajut ?! Ce „comoară” ai acolo ?!

Privesc speriată la chipul umbrit de nori, copaci..e Dinu . Brusc îmi amintesc, era…20 august…l-am uitat ? Îi răspund nepăsătoare . Mă cunosc, în timp am văzut alți ochi. Nu, nu e bine.Nestatornicia mea nu mă ajută niciodată să păstrez un suflet. Îmi ia ușor din brațe „comoara” și imi prinde mâinile înghețate. Mă străduiesc să nu ating cu privirea albastrul intens al ochilor.Mi-e teamă, undeva în suflet a rămas stralucirea lor.Nu vreau să pătrundă în templul sufletului, acolo am ascuns cu grijă liniștea, libertatea ! Ridic privirea și simt cum ochii lui rătăcesc pe chipul meu speriat.Sclipiri albastre, intense, întunecate îmi patrund în colțuri uitate undeva în suflet…

–  „În ochii mei există doar o pictură, nu vreau altceva decât să te privesc.Suntem făpturile serilor târzii rătăciți cu dor pe aceeași alee pustie….deschide fereastra sufletului. Ai acum un răvaş, ești noaptea și primavara mea, iarna și toamna , ești culoarea calda a verii, să nu uiți, aleea este doar a noastră. Citește răvașul…”

 

Am adormit cu o primăvară prinsă în răvaş….