Rădăcini …

  Mary mă aștepta în fața Operei. Era necesară întâlnirea , la ora asta este deja în avion . Ne-am așezat la o masă și am planificat în detaliu plecare mea. M-a privit puțin tristă , și -ar fi dorit să plecăm împreună .

Locuiește în Barcelona de 15 ani, vizitele mele acolo au fost mereu în fugă . De data asta e vorba de altceva ,  sunt multe aspecte de lămurit, avem nevoie de timp.

– Copilu’, evident tu știi, mai am puțin timp , tu trebuie să conștientizezi că trebuie să mă completezi. Am rămas cu timpul în toamna asta, nu știu când …

Am privit -o cu durere. E singurul suflet în care mă regăsesc. Dacă toamna asta mă rupe de prezența ei, rămân poate doar către o iarnă, în care poate doar Dinu mai are puterea să mă facă să uit. Știe să mă oprească, o face într-un mod ciudat, îmi povestește despre nopți cu spiriduși căutători de comori ascunse în suflete .

O ascult pe Mary cu atenție, încerc să strecor în minte fiecare detaliu .

– Aș relua Dostoievski și Tolstoi , dar nu am timp . Cred că o carte trebuie să te facă mai bun, sau mai empatic față de suferințele semenilor. Sigur, există o estetică a sufletului , trebuie aflată, tu știi asta, ți-am mai spus asta .

A  deschis o carte în care de obicei avea câteva foi cu notițe,și -mi citește _ „A-i  studia pe L.Tolstoi și pe Dostoievski înseamnă a dezlega taina lui Pușkin în noua poezie rusă.” Știam ce dorește. Mary e scriitoare, deși scrie în franceză nu mai există timp pentru traducerea textelor. Cineva, undeva, i-a limitat timpul. Brusc a schimbat discuția, mi-a amintit de livada dăruită de familia noastră mănăstirii Sfânta Ana , acolo unul din merii plantați de tatăl meu are rădăcinile uscate, dar ca un miracol , lângă o rădăcină tristă a răsărit un vlăstar .

– Copilu’, e o formă a continuității sufletelor părinților . Să-l duci pe Dinu să vadă. Unchiul a sădit acolo pomii, a fost darul lui făcut pământului, la nașterea ta.

S-a înserat, Dinu a apărut..Am îmbratisat-o cu durere … Sigur , sper să nu fie ultimul drum spre Barcelona .

– Ai privirea înghețată, ce se  întâmplă ?

În drum spre casă, în mașină , Dinu mă privea îngrijorat .

Cioburi de sticlă îmi picurau din ochi , lacrimi cu duritatea acelor de sticlă spartă …

Mary !

Dinu…necunoscut ?  Zâmbesc trist, îi simt privirea …

 

Imagine_ Google