Necunoscut  în noapte…


Au trecut  două zile….

Au trecut  două zile de când în  noaptea  întunecată, i-am auzit pașii în urma mea.O privire hrănită de astrul nopții, m-a privit  iscoditoare . Cu o forță incendiară a alungat cu repeziciunea unui fluviu rațiunea. Am simtit-o sfredelitoare, stranie.

Atunci privirea de un albastru  intens mi-a povestit ceva  ciudat. Similitudini. Fotografia unei femei  fermecătoare și brățara, aceeași  brățară pe care  o  port de ceva vreme.

Au trecut două zile în care am încercat  să  uit cele întâmplate. Privirea, brățara..

Am ajuns acasă ca de obicei târziu, pe aceeași alee cu pavajul spălat de ploaie, cu gândul către ziua în care furtuna a curățat cu tunete și fulgere strălucirea zilei de vară, stingănd zările aprinse de soare. Eram eu și vibrația nopții. Am scos înfrigurată cheile și mi-am văzut încheietura mâinii. Nu, brățara nu o aveam. Sigur am uitat-o acasă.

– Ai uitat brățara ?

Ca o atingere ușoară de vânt, șoapta a străpuns liniștea nopții. Am privit uluită mâna întinsă către fața mea. Ochii albaștrii întunecați de umbrele nopții, m-au privit intens, întrebători. Ne priveam fără răspuns, o interacțiune nonverbală în  lumina palidă a nopții. Am încercat să înțeleg complexitatea privirii lui. Un fulger uitat de nori a străpuns  cerul, amintindu-mi de noaptea în care l-am întâlnit prima dată.

– Nu-ți fie teamă, deși poate ar trebui; în general oamenii se pot întâlni întâmplător în nopți întunecate sau…

– Sau ce ?

– Sau..nu ! Poate e timpul să  înțelegi că voi călători de fiecare dată când pașii tăi vor străbate aleea .

– De ce  apari la aceeași oră?

– Este ora ta, ora nopții în care ochii mei îți citesc gândul. Nu te speria, nu vreau  decât să-ți păstrez pentru  câteva minute imaginea.

Poate ar fi trebuit să fiu cuprinsă de spaimă,dar am înțeles că sunt imaginea pierdută din fotografia lui.Am crezut că va încerca să -mi lămurească misterul.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Am simțit o atingere  ușoară pe încheietura mâinii…

– Te voi căuta la nesfârșit, până mâinile noastre vor împleti  străluciri de stele, și  atunci  vei înțelege privirea mea..

Poate…

 

 

Anunțuri

Autor: Maria

...sunt gând, pot fi culoare, sunt clipă, pot fi fulg de nea, sunt rațiune, pot fi ploaie de vară, sunt tot ce Universul a imprimat în toată structura mea umană...

79 de gânduri despre „Necunoscut  în noapte…”

  1. Buna dimineata!

    Uite iarasi am venit
    Sa-ti urez un bun gasit.
    Zambetul sa te-nsoteasca
    Soarele sa straluceasca.
    Bun,prieten sa-ti fie.
    In inima,bucurie.
    Si acum te-mbratisez
    Toate bune iti doresc.
    O cafea cu mult caimac,
    Asa cum iti e pe plac,
    Indulcita cu iubire
    Si cu multa pretuire,
    M-am topit putin de dor,
    Te sarut incetisor,
    Nici o clipa n-am uitat
    Ca-mi esti prieten devotat!
    Un sfarsit de saptamana implinit!

    Apreciat de 1 persoană

    1. anuska, ai un talent aparte să aduci bucurii în suflet, 😊unde le afli ? În zorii dimineții , primul strigat al zorilor. în culorile frunzelor de toamnă care se sting către pământ? 😊
      Dacă toate sufletele ți-ar fi asemenea, Universul ar zâmbi mereu! 😊
      Noapte liniștită!
      Cu drag,
      Maria

      Apreciat de 1 persoană

  2. Chiar daca sunt si uraciuni sa sti ca eu nu le bag in seama desi ma ranesc uneori dar il am pe Dumnezeu care-mi lumineaza mintea si caut sa vad ceea ce este bun si frumos. Nu ma opresc la ce nu-mi place , trec repede spre ce-mi doresc sa vad, sa aud, nu stau sa fac judecati si altele care dupa mine sunt pierdere de vreme si aduc gri in existenta in loc sa fie mai spre o culoare pastelata cum este rozul de ex. Multumesc pentru cuvintele frumoase ce mi le adresezi de fiecare data ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Beta, în viață alegem, atât cât avem putere să facem asta, doar ce ne face bine. Dacă simți nevoia să -mi transmiți ceva care te neliniștește, îmi poți scrie pe e-mail.
      O seară liniștită, te îmbrățișez cu drag! 😊
      În plus îți mulțumesc pentru aprecierile și minunatele tale urări!
      Ești un suflet frumos! 😊

      Apreciază

    1. Beta, mulțumesc!
      Iarna are farmecul aripilor pe zăpadă zăpadă, a florilor amprentă pe geamuri, a mirosului de cetina.
      Doar că de fiecare dată când citesc ceva trimis cu suflet de la tine, am sentimentul că există cu adevărat oameni frumoși !!!
      Ma întreb uneori de unde apari, ești toată suflet, aduci doar bucurie….
      Te îmbrățișez cu mare drag! 😊

      Apreciază

      1. Si eu te imbratisez cu drag si apar cu drag pe minunatul tau blog de unde imi umplu spiritul cu scrieri frumoase de care de multe ori am nevoie pentru ca uneori in jurul meu se petrec si se aud si uraciuni.

        I-ti doresc un weekend minunat si cu vreme insorita ❗ ❤

        Apreciat de 1 persoană

      2. Beta, mulțumesc!
        Ceva nu înțeleg, cum e posibil să existe aspecte urâte în jurul tău? Nu trebuie să-mi răspunzi. Cert este că pentru mine , tu ești minunată, răutățile din jurul tău se pot risipi dacă ai puterea să nu le vezi. Privește lumea cu sufletul tău frumos !
        Te îmbrățișez cu tot dragul din lume ! 😊

        Apreciat de 1 persoană

  3. O saptamana placuta , cu caldurica ca eu am inghetat si nu este cel mai frig in Bucuresti dar totusi….. pentru ca nu-mi place umezeala si frigul parca mie mi-e mai frig.
    Toamna asta dragalasa mi se pare cam poznasa
    A plecat pe undeva si a aparut iarna…… ha, ha ha de atata rece ma chinuie si talentul. Te imbratisez cu drag si sincera prietenie, pupici ❤

    Apreciază

    1. 😊
      Beta, la tine este imposibil să existe o motivație pentru supărare. Că e toamnă capricioasă, or iarnă geroasă, sufletul tău e plin de atâta bunătate și bucurie, încât reușești să o transmiți cu dărnicie tuturor. Ar fi bine să fim asemenea ție!
      Te îmbrățișez cu drag! 😊

      Apreciază

  4. Multumesc pentru prietenia pe care mi-o impartasesti si minunatele cuvinte pe care mi le adresezi. Macar virtual te imbratisez si eu cu toata dragostea. ❤
    O saptamana frumoasa sa ai la fel le doresc si prietenilor tai care-ti insufletesc blogul.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Prea multe fulgere si tunete. Ambianta denota tristete, regret, pareri de rau. Citind comentariile m-a surprins acel „duios”. O fi, dar mie-mi inspira dramatism si durere, in niciun caz duiosenie.
    In fine, next time nu-ti mai da bratara jos de la mina, indiferent ce ai de gind sa faci 😉 Poti ramine fara ea. Multi nu ti-o vor mai returna, fie ca-i bratara, fie ca-i metafora 😉

    Apreciat de 1 persoană

    1. papagigli, nu m-au speriat niciodată fulgerele, da no, îți respect părerea. Tristețe? Unde ? 😊
      Brățara este reală, o moștenire din familie.
      Ferească – mă să o pierd !
      No, și dacă se întâmplă cumva, asta este !
      Dacă o găsești, deși e puțin probabil, să-ți aducă noroc! 😊
      Noapte faină!

      Apreciază

      1. Nu ma refer la starea care ti-o provoaca tunetul, ci la semnificatia lui in contextul respectiv. Sa fie vreo similitudine sau legatura intre fulgerele ceresti si cele provenite din acei ochi albastri? Am si eu o poezie cu ceva asemanator: „Suflet mort in trup cu viata, nu mai poti dureri s-aduni,/ S-acum plingi si plinge cerul, lacrimi tu, si el furtuni.”
        In fine, tunetul ca tunetul, dar vorba e, cui ii apartin ochii cu priviri intense si greu de decodat? Asta una. Si tinind cont ca tu esti subiectul sau tinta acelei priviri, ma intreb, ce anume, in aspectul tau (exterior sau interior), genereaza astfel de priviri? 😉

        Apreciat de 1 persoană

      2. Sigur, ai înțeles! 😊
        Aș spune, frumoase versuri, ar fi prea puțin.
        Oarecum se apropie de text. Sunt profunde.
        Ești aproape de adevăr.
        Exterior și urmează…
        În general oamenii observa aspectul, și nu mă exclud din categoria asta, dar nu neapărat mă atrage.
        Curiozități.
        Dincolo de întuneric și brățara, ochii albaștrii mă privesc zâmbind acum.
        Noapte faină! 😊

        Apreciază

      3. Așa zic și io! 😃
        Am vorbit prea mult despre. Oricum, nu este blogger, nici scriitor, este un „căutător ” al misterelor istoriei planetei.
        No, acu dau „iama” pe blogu’ tău !!! 😊
        Seară faină!

        Apreciază

      4. Aashaaaa! 😊
        Și recitit articolu’ făr’ de vocale în titlu !
        Domne’ da ai stil, și în plus am observat că doamna frumoasă, cred io ca spre norocul tău este soția, are ochi albaștrii superbi ! 😊

        Apreciază

      5. Dupa cum probabil ca sti deja, si eu sunt unul cu ochi albastri care te urmareste 😉 Mai exact, iti urmaresc blogul. 😆 Ei si in urmareala mea imi apare ca ai postat un articol nou cu multe poze de prin TIM, banuiesc. Cu toate astea, cind iti intru pe blog, postul respectiv nu-mi apare. Ciudat!

        Apreciat de 1 persoană

      6. Cu urmăreala e ok. Nu îmi place aia de pe fb. Aici în blogosfera este de bine, deși tu cu masca aia…ma gândeam să o cer cu împrumut o vreme 😂 !
        papagigli, habar n-am de ce nu se văd pozele.
        Da las că -i musai să rezolvez problema.
        Cine știe ce mama naibii am dres pe acolo, că la năzbâtii stau bine.
        😃😂

        Apreciază

      7. Uite ce-mi apare pe blog la „Urmarite”
        Maria(araoimi)
        araoimi.wordpress.com
        Partajat de la WordPress
        Maria(araoimi)12m ago
        O zi liniștită! – http://wp.me/p6gGiU-lu
        Vizitează
        Distribuie
        Comment
        1Apreciază

        Dar cind intru pe blog, ultimul post e asta cu „Necunoscutul in noapte” Nu stiu daca si altora li se intimpla acelasi lucru. Am sa incerc sa-l accesez la mine la „Urmaresti” sa vedem daca iti va aparea comment-ul.
        Nu prea stiu ce e cu http://wp.me/p6gGiU-lu si ce e aia.

        Apreciază

      8. Era ciorna, sau „ciorbă ” 😃 , à la Maria. L-am partajat pe WordPress.
        Deși ma pricep la d-astea, ahaaaa!
        Cred că e un adevărat labirint pe blogu meu.
        Aia http. .. e ! Da nu e ! 😃

        Apreciază

  6. Buna ziua Maria !
    Daca te intrebi de ce NU am trecut pe la tine, iti marturisesc sincer ca am avut probleme cu accesul la INTERNET 😦 si abia AZI le-am rezolvat …………….
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2016/09/07/
    comentariul nr.crt.14 .
    Din aceasta cauza, da-mi voie chiar si dupa…………
    sa-ti urez un sincer si calduros La Multi Ani 🙂
    sanatate si implinirea tuturor dorintelor ! 🙂

    Cu stima si prietenie,
    Aliosa.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s