Fetița din basm

---

 ” În moartea unui om, moare o lume necunoscută. „
Antoine de Saint – Exupery
      Am pornit spre seară, privind din mașină luminile orașului, către locul unde sarbatoream împreună cu prietenii un eveniment.

   Lumini…aceleași lumini care te duc cu mintea către sărbătorile apropiate.
    Oameni grăbiți, încărcați cu multe cumpărături. Străzi aglomerate.
    Am ajuns la restaurant. Fast. Ca în orice locație care se respectă. Am remarcat bradul, nu pentru că ar fi mai special decât toți brazii împodobiți, văzuți în cursul zilei. Înspre dimineață, acasă mi-am amintit de bradul copilariei mele. Ufff :)!
    Somnul nu se apropia de gene.
Mi-am dat seama că de fapt acolo lipsea ceva. Mirosul de cetina !
Pai na, kitschul ne înstrăinează de bucuria primordiala a magiei Crăciunului. Bagheta Zânei zăpezii a apărut, aducând cu ea Crăciunul Copilariei. Am fost un copil fericit.
   Fericit ? Sigur. Am avut părinți minunați. Obosita după „cheful” nocturn, am aprins lumânări, așa sa-mi amintesc de bradul meu argintiu de acasă. Nu, ăla din restaurant nu mi-a plăcut.

    Hm !  Așteptăm Crăciunul ca să fim mai buni. Acum spiritul Crăciunului este adus de Cola,căsuțe cu „de toate”, sclipiri care inunda toate orasele, și multe cadouri,uneori chiar prea multe. Când se sfârșește sărbătoarea ce se întâmplă ?
     Dispare sentimentul de „bunătate”.
Atunci sa fie Crăciun tot anul ? 🙂
     Privind lumânările parfumate din camera mi-a venit în minte „Fetița cu chibrituri”. Trista poveste a lui Hans Christian Andersen.
    Mi-am amintit povestea. Trebuie să recunosc îmi place să adorm în lumea poveștilor. E …frumoasa.

 

    Acolo, în poveste,  ningea mocnit pe părul bălai ai fetiței. Desculță, cu picioarele roșii vineții, dezamăgită ca în ziua aceea nu reușise sa vândă nimic, privea ferestrele care străluceau.
    Îi era foame și frig. Chibritele !
Mânuțele înghețate au aprins rând pe rând câte un bețișor „magic”. Pentru ea mica luminița a fiecărui chibrit a însemnat căldură, bucurie…pană când bețișoarele „magice” s-au terminat.
    Dimineața a luminat chipul fetiței uitată de „compasiunea” umană.
    „…zăcea cu obrajii roșii,  cu zâmbetul încremenit pe buze…Era moartă. „
      „Sărmana a murit de frig” zise un trecător.
        Și desigur, a plecat cu gândurile lui mai departe.
        As dori să schimb povestea.
Mă simt „vinovată”. Știu, nu o pot schimba. Și mai știu că povestea continuă …
       Mai există copii cu „chibrite” care visează…
       Da, Crăciunul este amintirea inocenței noastre. Poate ar trebui să nu uităm că există și nenumărate amintiri triste..
       Ca în seara în care eu eram intr-o locație de „lux”, un copil se întreba dacă poate găsi o bucată de paine sau măcar o fărâmă ….
     Am stins lumânările.
  Știu doar că bunătatea, compasiunea este doar o „fațadă” a lumii secolului în care trăim. Sper să nu supăr pe nimeni.
     Sunt doar gânduri așternute în prag de sărbători.
    

Publicat de pe WordPress pentru Android

Publicitate