” Nu vom inceta niciodata sa cautam.Iar la sfarsitul tuturor cautarilor,vom ajunge acolo de unde am pornit si vom cunoaste locul pentru prima oara.” T.S.Eliot
Stau agatata cu ochii plini de stele cu obrajii colorati in pulberea alba a noptii.
Ma intreb de ce oamenii doresc sa „straluceasca” prin „ceva anume” cand exista frumusete in UNIVERS.Este doar gandul si intrebarea mea adresata potentialului extraordinar stelar.Imi amintesc de Heraclit care considera „cosmosul” intr-o „neodihnita miscare”. O miscare tacuta? Am devenit (ne)heraclitica in contemplare. M-am transformat intr-o imagine decupata din tabloul unui pictor necunosct, lipita in tabloul noptii.Traim intr-un solar propriu, avem convingeri marete , ma intreb unde se termina aceasta pretuire pentru maretia noastra, maretie care se se transforma brusc in superficialitate. Ne lovim oare, macar o secunda de zidul maretiei noastre?
„Totul e apa” a spus Thales. Asta ma trezeste din nemiscarea contemplativa a noptii .Ma „decupez” din imaginea tabloului stelar, ca un copil suparat pe stelele care i-au luat visul frumos.A fost doar un vis,am plutit fara aripi in misterul stelelor…
Am fost in tablou poate doar o secunda si m-am avantat spre macrocosmos, iscodind cu privirea inocenta intrebari fara raspuns.Am fost pentru cateva clipe prinsa in vraja maretiei cosmice…nu sunt decat un „destin” omenesc, fara maretie…
Am plecat cu un cateva fire de flori stranse in mana de copil, pasind timid prin iarba umeda, lasand in tablou doar trunchiul mutilat al copacului care m-a gazduit in noapte.
Stiu ca locul meu este acolo…contempland nemurirea universului…
Maria 